11287759_983249125041329_1464454486_o-750x530

JOBS, proiectul orientării profesionale de la Liceul Tehnologic „Avram Iancu”

În cadrul Liceului Tehnologic „Avram Iancu”, din Sibiu s-a desfășurat proiectul JOBS (Orientare profesională – training în intreprinderi și școli), un proiect ce combină două elemente: piața muncii și educația din ultimii ani de gimnaziu și primii ani de învățământ tehnic. În cadrul proiectului elevii au fost pregătiți pentru a-și alege viitoarea carieră fiind permanent informați despre oportunitățile profesionale. Echipa a fost formată din profesori de limba și literatura română, educație antreprenorială și tehnologia lemnului și 28 de elevi de clasa a X-a. Cadrele didactice au îndrumat elevii în vederea alegerii corecte a tot ceea ce aveau de învățat ca materie, iar timp de 3 ore săptămânal, au fost introduse elemente bazate pe sarcini de lucru. În cadrul JOBS s-a lucrat cu 7 caiete care tratează diferitele teme și o trusă de instrumente pentru elevi. Proiectul este unul care conectează școla la piața muncii, iar copiii au intrat în contact direct cu întreprinderile și companiile locale. „Proiectul JOBS, pentru noi ca și școală a fost o experiență deosebită, destul de importantă pentru învățământul tehnic. Are la bază metoda învățării pe sarcină, metodă prin care elevii descoperă singuri cunoștințe despre piața muncii, domenii profesionale, agenți economici. Echipa de proiect din școală a fost formată din prof. Anca Rațiu, Ramona Popescu și eu, care am lucrat cu copii de la clasele a X-a, în caietele JOBS. Prin metoda aceasta de învățare pe sarcină profesorul nu mai este stăpânul clasei, forța principală a clasei, iar elevul trebuie să se descurce singur. Devin astfel mai responsabili, reușesc să-și cunoască punctele tari, punctele slabe, limitele, reușesc să-i asculte și pe ceilalți, fiind în echipă. Pot spune că și-au descoperit niște puncte pe care, probabil nu știau că le au”, spune Anca Mihaela Sultanu, directorul Liceului Tehnologic „Avram Iancu”. Rezultatele proiectului desfășurat pe perioada unui an de zile a fost prezentat printr-o expoziție de proiecte ale elevilor în urma vizitelor făcute la companiile din sibiu, în prezența reprezentanților Inspectoratului Școlar, a unor părinți, a altor profesori din învățământul tehnologic, a agenților economici și a invitatului din Elveția, prof Martin Keller, partener în proiect și și creator al caietelor JOBS. Acesta s-a dovedit a fi încântat că elevii sunt puși mai presus decât profesorii sau directorii și că prin intermediul proiectului, copiii pot afla ce le place și ce nu le place, pentru a-și alege cariera corectă. Este un program dezvoltat de Centrul pentru proiecte internaționale în domeniul educației al Universității Pedagogice Zurich, Ministerul Educației și Cercetății Științifice și Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic.

10012899_865472946823805_8361319710543148236_o

PROIECTUL JOBS LA SCOALA GIMNAZIALA DEAJ

Elevii claselor a VII-a si a VIII-a A si B, de la Scoala Gimnaziala Deaj,fac parte din proiectul ”Jobs”, proiect care are ca obiectiv pregatirea elevilor din România, pentru continuarea studiilor, într-un domeniu cât mai portivit pentru ei. Elevii, impreuna cu profesorii coordonatori, au vizitat cateva locuri unde, in viitor si ei ar putea sa isi desfasoare activitatea, precum: cabinet de medicina de familie, brutarie, farmacie, service-auto, magazin alimentar, gradinita. Proiectul se deruleaza pe o perioada de 2 ani, iar primul an de implementare s-a finalizat cu o expozitie rezultata din vizitele facute de elevi la agentii economici si intreprinderi. In judetul Mures proiectul a fost implementat in 8 scoli, printre care si Scoala Gimnaziala Deaj. În derularea proiectului cel mai mare aport l-a avut Elveţia, tară care a dat startul desfăşurării acestui proiect. Proiect este desfăşurat în colaborare cu Ministerul Educaţiei Naţionale.

Copyright 2018 JOBS- Job Orientation Training in Businesses and Schools © All Rights Reserved